Picnic in Blue, prin ochii Bikers for Humanity
Cam așa a fost, când voluntarii noștri s-au suit pe motoare și au pornit către Lumea lui Arthur, hotărâți să aducă un val de fericire copiiilor neurodivergenți. Împreună, am creat amintiri de neuitat – ne-am jucat, am pictat și am râs fără oprire.
Fiecare copil a devenit parte din familia noastră, iar zâmbetele lor au fost cea mai frumoasă răsplată. Din imagini, aproape că nu-ți dai seama care e biker și care e copil. Fiecare clipă de bucurie ne aduce aminte cât de important este să fim împreună.
Felicitări din nou, Lumea lui Arthur, pentru dăruirea cu care faceți aceste lucruri, iar în Bikers for Humanity veți găsi mereu un partener de încredere.
Împreună suntem Bikers for Humanity! 💙
Lumea Lui Arthur și Bikers For Humanity sărbătoresc neurodiversitatea la „Picnic In Blue”
Lumea Lui Arthur și Bikers For Humanity vă invită la „Picnic In Blue”, un eveniment menit să crească gradul de conștientizare față de problemele cu care se confruntă copiii cu întârzieri de dezvoltare. Acesta va avea loc sâmbătă, la Cernica, și va reprezenta o ocazie atât pentru copii, cât și pentru părinți, să învețe, să se distreze și să fie alături unul de celălalt într-o comunitate frumoasă, dornică să înțeleagă mai multe puncte de vedere. Am vorbit cu Ana Turtureanu, fondatoare Lumea Lui Arthur, despre neurodiversitate, încercările prin care trec astfel de copii și importanța acestui subiect în societate.
„Picnic in Blue” este un eveniment dedicat conștientizării și acceptării neurodiversității, destinat copiilor și familiilor acestora. Organizat de Lumea lui Arthur, o asociație non-profit care dezvoltă programe educaționale și terapeutice pentru copii cu dificultăți de dezvoltare, evenimentul oferă un spațiu sigur și distractiv, la Extreme Park Cernica, în natură, unde participanții pot socializa și se pot bucura de diverse activități interactive.
Evenimentul include colaborări cu parteneri precum Bikers for Humanity, clinici și organizații dedicate sprijinirii sănătății copiilor, și oferă ateliere variate, de la activități cu animale, la terapie prin muzică și artă. Programul evenimentului se desfășoară între orele 11:00 și 15:00, cu sesiuni de 30 de minute care aduc participanților activități interactive, demonstrații și oportunități de învățare prin joc.
Am vorbit cu Ana Turtureanu, fondatoarea ONG-ului Lumea Lui Arthur, despre problemele cu care se confruntă copiii cu neurodiversitate, despre acceptare și sprijin și despre scopul evenimentului „Picnic In Blue”.
În primul rând, voi ajutați familiile, de fapt, care cresc copii cu probleme de dezvoltare, le spuneți voi. Ce înseamnă dificultate de dezvoltare?
Întârzieri în dezvoltare, le spunem noi. Înseamnă orice fel de problemă pe care o are copilul, astfel încât e împiedicat să socializeze, să se integreze, să vorbească, să se comporte și să fie așa cum sunt toți ceilalți. Aici putem să vorbim de diagnostic, cum e cel de autism, diagnostic cu care noi lucrăm foarte des, ADHD, Down sau orice fel de alte diagnostice pe partea asta de întârzieri mintale. Nu lucrăm cu diagnostic de întârzieri motorii grave, ci doar simple, să zic așa. Adică, tot ce înseamnă abilități deficitare, să zicem.
Cum se simt copiii, dar și părinții, care se află în situații de acest fel? Mă refer aici la stimă de sine, la imagine, la sentimentele lor față de, vreau să mă feresc de a spune, lume normală, că nu cred că există așa ceva. Da, dar lume care nu are probleme de acest tip.
Noi, în termeni științifici, numim persoanele fără întârzieri de dezvoltare neurotipici. Hai să luăm în ordine ce m-ai întrebat. Pentru părinte, în general, prima perioadă în care se regăsesc, după ce dau de un semn de întrebare din surse interne sau un semnal de alarmă tras de cei din jur, să zic, e o perioadă de negare. Pentru că atunci când ești părinte, singurul lucru pe care îl vrei în universul tău este ca acesta să aibă o problemă, oricare ar fi. Și, atunci, e normal să fie într-o perioadă de negare. După aceea, vine o perioadă în care, în general, se învinovățesc pentru că, pe exemplu, una din cauze asociate cu întârzierile în dezvoltare, cel puțin acum, după valul acesta de pandemie, este timpul petrecut excesic în fața ecranelor. Acum, apar și studii care confirmă efectele negative ale electronicelor asupra copiilor. Părinții care au fost nevoiți sau care nu și-au dat seama cât de nociv e, automat se învinovățesc. Depinde foarte mult și de gradul de afectare al copilului.
Dar da, majoritatea au o încredere de sine scăzută. Își dau seama că sunt diferiți.
De pe la ce vârstă încep să-și dea seama că sunt diferiți?
Depinde. Repet, iar depinde de gradul de afectare. Dar problemele evidente, care se văd cu ochiul liber, încep undeva de la 2 ani în sus. Chiar și de la 2 ani. Pot fi copii care, de la 2 ani, pentru că nu reușesc să vorbească sau să se integreze sau să se joace, încep să se simtă diferiți, încep să se închidă în lumea lor, să caute. De asta se spune foarte des despre copiii cu autism că sunt în lumea lor, că nu te aud și nu te văd. Ei fac asta pentru că încep să blocheze stimuli externi. Ei au niște mișcări sau comportamente stimulante, care îi ajută să se autoregleze și să își creeze o stare de bine, astfel încât să facă față lumii din jur.
În termeni simpli, ce fel de terapie oferiți copiilor și cum funcționează consilierea părinților?
Noi am dezvoltat programe proprii. Sunt metodele noastre bazate, în general, pe multe metode educaționale și terapeutice cu care am rezonat.
Există componenta de psihologie, dar nu sunt doar părțile de psihoterapie sau psihologia clasică, ci intervine partea de analiză comportamentală. Eu sunt analist comportamental acreditat în afară. În România, până în acest an, nu a existat această formare.
Eu am făcut parte din comisia care a dus în România legea analistului comportamental. Urmează să fie publicată în Monitorul Oficial. Ne aflăm aproape de punctul de a fi în legalitate 100%. Și, tocmai, pentru că nu a existat până acum acest concept în lege, nici nu puteam să spunem că facem asta.
Dar noi am făcut-o pentru că asta a fost ceea ce în afară se face de zeci de ani de zile, cu dovezi științifice foarte bine documentate, care arată că recuperarea unui copil cu autism care lucrează pe metodele analize comportamentale dă rezultate sau își schimbă starea cu care a început. Nu putem să vorbim de recuperare în toate cazurile, dar se poate vorbi și de recuperare în cazul copilului cu autism. Deci Lumea Lui Arthur dezvoltă programe proprii.
E o metodă care a cules tot ceea ce a fost mai bun din toate tehnicile, terapiile și metodele educaționale pe care le cunoaștem. Sper ca în anii următori să aibă și o denumire în România toată nebunia asta. Acum e așa o zonă destul de gri.
Hai să vorbim un pic și despre evenimentul „Picnic In Blue”. Ce se va întâmpla la Cernica în acest weekend?
La Cernica ne vom strânge cei de la Lumea Lui Arthur și Bikers for Humanity. Anul ăsta avem încă nouă invitați alături de noi. Evenimentul e dedicat copiilor și familiilor. Ne-am dorit să fie un eveniment de conștientizare și de acceptare a neurodiversității, astfel încât copiii care au aceste dificultăți să beneficieze de un spațiu, în care ei să se simtă foarte liberi, nejudecați. Totul va fi gratuit. Am plănuit activități distractive, interactive, ateliere, fiecare invitat a pregătit mici surprize, iar noi, dacă o să ne rămână timp, îi așteptăm cu un atelier Ureca, ultimul program inventat de noi, care se bazează pe metoda „Știam”. Practic, este vorba de învățare din experiență.
Mai am o întrebare. Cred că e important să punctezi, pentru cititorii care sper că vor veni la eveniment. Cât de greu este să crești gradul de conștientizare pe probleme de acest fel? În România, sănătatea mintală nu e considerată o prioritate. Cum ai spus și tu, părinții sunt într-o stare de negare și foarte greu ajunge informație corectă la ei.
Da, interesantă întrebare. La acest capitol, România e în spate cu vreo 100 de ani, din păcate. Terapiile au ajuns la un nivel foarte sus față de restul Europei, cel puțin, dar nu numai. În schimb, partea aceasta de conștientizare, educația societății, integrarea, accesul în școli, grădinițe, este extrem de dificil. Se face doar cu presiuni și amenințări din partea părinților, pentru că e dreptul lor. Pe de altă parte, nu au un sistem adaptat nevoilor lor. Copiii sunt duși în învățământul de masă, dar nu fac față, nu este ce le trebuie lor.
Din punctul meu de vedere, e un timp pierdut. Începem ușor, ușor. Lucrurile s-au mai schimbat față de acum 20 și ceva de ani, când m-am apucat eu de meseria asta, când nu îi vedeai pe străzi, nu îi vedeai la activități de genul ăsta, la evenimente.
În ultimii 4-5 ani, ideea asta de neurodiversitate începe să răsune și în România sau să fie din ce în ce mai multe evenimente care au asta ca misiune. Și începem să-i vedem. De aceea ne vom obișnui să știm, să învățăm.
„Picnic in Blue” e o ocazie și pentru ceilalți părinți. Copiii mei vor fi acolo, copiii prietenilor mei vor fi acolo, neavând nici un fel de probleme și știind că asta e de făcut - să ne jucăm, să integrăm, să vorbim, să nu ne ferim de ei. De multe ori descoperim cât de faini și minunați sunt și că nu e chiar atât de greu.
Sunt și situații dificile, dar eu mereu le-am spus părinților că ține de noi să ne învățăm și să ne educăm copiii. Da, ne e dificil să facem asta pentru că nici noi nu știm să o facem. Nu am avut parte în educația noastră de asta.
