BFH la Spitalul de Psihiatrie „Eftimie Diamandescu” – Bălăceanca, IF

BFH la Bârlad
17 iunie 2020

BFH la Spitalul de Psihiatrie „Eftimie Diamandescu” – Bălăceanca, IF

27 iulie 2020 - ziua 1
Suntem la Spitalul de Psihiatrie din Bălăceanca, unde, la inițiativa Asociației ZI de BINE, în frunte cu Melania Medeleanu, urmează să ajutăm la construcția unei grădini terapeutice pentru bolnavii internați aici.
28 iulie 2020 - ziua 2
A doua zi la spitalul din Bălăceanca, a doua zi de lucru când temperatura la umbră a fost de peste 38 de grade...
O altă zi productivă cu băieți și fete mișto, cu oameni harnici. A existat întrebarea „De ce nu s-a anunțat pe FB această acțiune?” Am fost doar o mâna de bikeri pentru că de atât era nevoie. Dacă veneam mulți, nu exista front de lucru pentru toată lumea. Cu siguranță, dacă rămânem la fel de disponibili ca până în momentul de față, vom putea face și alte acțiuni în care să se implice fiecare dintre voi. Ați demonstrat de atâtea ori că vă doriți să schimbați în bine viața celor fără de noroc.
Facem, noi să fim sănătoși!
29 iulie 2020 - ziua 3
38 de grade afară și toate gradele în seră... La un moment dat aveam senzația că și tatuajele ne țin cald, nu doar hainele. Am muncit, am glumit, am râs și am băut muuuultă apă.
Sunt doar câteva „amintiri” pe care le vom purta cu noi toată viața, exact ca și în cazul celorlalte acțiuni Bikers for Humanity Romania.
31 iulie 2020 - ziua inaugurării
Am făcut parte din acest proiect senzațional pus la cale de Asociatia ZI de BINE. Sunt greu de explicat în cuvinte emoțiile și bucuria pe care le-am trăit noi, motocicliștii implicați în procesul de amenajare a grădinii terapeutice. Au fost 4 zile cu peste 37-38 de grade, în care fiecare strop de sudoare era „cheltuit” cu bucurie.
Mulțumim că ne-ați lăsat să facem asta!

Împreună suntem Bikers for Humanity Romania!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *