BFH în Cărpenișu, jud. Giurgiu – 9 mai 2020

Date

9 mai 2020 - Cărpenișu, jud. Giurgiu

Pentru că o parte dintre cei care au donat sânge în campania inițiată de Bikers For Humanity au donat și bonurile de masă, pe care le primesc în mod normal donatorii, s-au strans bonuri în valoare de aproximativ 1400 lei.

Am luat împreună decizia de a cumpăra două tablete pentru două fetițe fără posibilități, care să le fie de ajutor atât pentru școala online dar și pentru alte activități recreaționale. Ele se numesc Melania și Ana Maria, din satul Cărpenișu, jud. Giurgiu.
Dacă tot am ajuns la ele, am luat și ceva alimente, apă și ce-a mai fost nevoie pentru familia Nițu, o familie greu încercată de soartă.

Acesta era planul inițial… Însă în câteva zile, câteva zeci de bikeri și oameni de bine au pregatit dulciuri și jucării, jocuri, alte tablete pentru mult mai mulți copii din sat. Prietenii de la Asociația Noua Generație Liberă din București au adus 100 de pachete cu cereale, budincă și alte bunătăți, pe care le-am împărțit prichindeilor în stânga și-n dreapta, în satul Cărpenișu.

Asfalt uscat și mii de mulțumiri celor implicați. Promitem că mai facem!
Împreună suntem Bikers For Humanity!

Împreună suntem Bikers For Humanity

Mai multe
articole

Înscriere pentru weekendul 1

8 - 10 iulie