17 – 19 Iunie 2016, Bacău BC

În iunie 2016, 400 de motocicliști din toată țara s-au strâns pe șantierul Habitat de la Bacău. Misiunea noastră era ca într-o singură zi să realizăm 40 de fundații pentru 40 de case destinate unor oameni necăjiți. A fost nevoie să: confecționăm structură/stâlpi din fier-beton, realizarea cimentului în betoniere, cărat cu roaba și după turnat în șanțurile fundațiilor.

« 1 de 4 »

Zâmbim și acum când ne aducem aminte de expresiile faciale ale celor de la Habitat și ale beneficiarilor. Trădau atât de clar neîncrederea că oamenii ăia fioroși, chei, tatuați și cu motocicletele alea zgomotoase și agresive, le vor construi casele. Cu neîncrederea asta și cu genul ăsta de reacții ne-am obișnuit, însă și noi zâmbeam la rândul nostru cu gândul că până la sfârșitul zilei, vor descoperi cu stupoare că suntem oameni absolut normali, cu familii, cu copii, cu joburi, cu inimile uriașe, uniți de aceeași pasiune: motocicleta. Bineînțeles că n-am avut liniște până nu am terminat tot ce ne-am propus. Am muncit pe rupte pe o temperatură de 33 de grade. La sfârșitul zilei, toate cele 40 de fundații erau gata. Nu soarele ăla arzător sau  căratul a zeci de roabe de ciment ne-au rămas în minte de la Bacău, ci reacția benefeciarilor acelor case, bucuria și admirația din ochii lor, îmbrățișările și cuvintele sincere de mulțumire.

« 1 de 6 »

Pentru asta a meritat tot acel efort colectiv, lucru care ne-a făcut să dorim să repetăm isprava și în anii următori.

Povestea în câteva fotografii
Album foto 1 / Album foto 2 / Album foto 3